Tehnologii traditionale bazate pe utilizarea energiei primare

Tehnologii traditionale

TEHNOLOGII TRADIŢIONALE  BAZATE  PE  FOLOSIREA
ENERGIEI MECANICE  PRODUSE  DE  OAMENI  ŞI  ANIMALE

Din cele mai vechi timpuri, omul a creat o serie de dispozitive simple, menite să-i uşureze traiul. Multe dintre aceste dispozitive se folosesc şi astăzi, chiar în forme arhaice, altele au fost mult perfecţionate, devenind instalaţii complexe.
Din multitudinea acestor instalaţii amintim: prese, pive, teascuri, foale, râşniţe etc. Acestea au fost construite într-o mare varietate, în funcţie de specificul tehnicii populare din fiecare zonă geografică.
Presele sunt instalaţii folosite la zdrobirea seminţelor şi a fructelor prin presare. Zdrobirea se face într-un vas (de diferite forme) cu ajutorul unei roţi care poate fi acţionată de om sau de animale, al unui sul sau a doi cilindri.
Pivele sunt dispozitive care se utilizau pentru îndesarea şi spălarea ţesăturilor groase, folosind un mai de lemn pentru baterea materialului. De asemenea, pivele s-au folosit şi pentru zdrobirea seminţelor prin batere (folosind un pisălog). Pisălogul poate fi acţionat cu mâna, cu piciorul, prin intermediul unei pârghii sau al unui scripete.
Teascurile sunt instalaţii (construite din lemn) folosite pentru stoarcerea seminţelor şi a fructelor. Orice teasc este format dintr-un vas de lemn cu forme diverse – circulară, dreptunghiulară, trapezoidală – în care se pun fructele sau seminţele şi o masă de presare cu forma profilată după cea a vasului. Acţionarea mesei de presare se poate face în diverse moduri, după cum arată şi numele teascurilor.
Foalele sunt instalaţii pentru suflat aer (în potcovării). Au ca piesă de bază un burduf (de regulă din piele) care se umflă şi se strânge, pompând astfel aerul. Ele pot fi acţionate direct de om sau prin intermediul unui sistem de pârghii.
Râşniţele manuale s-au folosit din cele mai vechi timpuri pentru râşnitul cerealelor. Sunt alcătuite din două pietre circulare, una fixă şi alta mobilă, rotită cu ajutorul unei manivele. Seminţele se pun printr-o scobitură practicată în roata mobilă.
Podurile plutitoare pe cablu mai sunt utilizate şi astăzi – în ţinuturile mai puţin avansate economic – pentru traversarea râurilor cu maluri joase şi nu prea repezi (mai ales în zonele de şes). Podul se deplasează în lungul unui cablu care uneşte cele două maluri. Deplasarea se face fie prin împingere cu o prăjină, fie prin tragerea de pe mal, fie cu ajutorul unui scripete.
TEHNOLOGII TRADIŢIONALE  BAZATE  PE UTILIZAREA
ALTOR  SURSE DE ENERGIE  PRIMARĂ
1. Tehnologii tradiţionale care folosesc energia mecanică a apelor curgătoare
Una dintre primele surse de energie folosite de om a fost apa. Prima roată de apă s-a folosit în Persia pentru irigat, apoi în China şi în India. Pe teritoriul ţării noastre s-au folosit mori hidraulice încă din secolul al XI-lea. Ele utilizau energia cinetică a râurilor cu debite mari sau a căderilor de apă. Instalaţiile hidraulice au fost construite în două variante: cu roata hidraulică verticală şi cu roată hidraulică orizontală (făcaie, ciutură sau titirez, în limbaj popular).
Toate instalaţiile se construiau din lemn de esenţă tare (stejar, de exemplu). Roata hidraulică verticală este formată dintr-un ax orizontal, cu o circumferinţă (obadă) pe care se montează paletele. Apa poate interacţiona cu paletele din partea superioară a roţii – atunci când curge pe un jgheab înclinat – sau cu cele din partea inferioară a roţii, în cazul râurilor suficient de repezi şi de adânci. Paletele roţii verticale pot fi drepte sau scobite. Atunci când paletele drepte se montează direct pe un ax gros ele se numesc zbaturi.
Principiul de funcţionare a roţii hidraulice constă în transformarea mişcării de translaţie a apei în mişcare de rotaţie a roţii şi axului ei; o parte din energia mecanică a apei se transformă astfel în energie mecanică de rotaţie, care, la rândul ei, este folosită pentru punerea în mişcare a unei instalaţii de irigat sau pentru a acţiona alte dispozitive – mori de măcinat, pive, şteampuri.
Roţile hidraulice folosite la irigat. Acestea erau roţi verticale care aveau pe circumferinţa lor, pe lângă paletele plate, nişte cuve sau găleţi, care se umpleau în partea inferioară  a traiectoriei lor circulare (la contactul cu râul) şi se goleau într-un jgheab la trecerea prin partea superioară a cursei lor.
Morile de măcinat cu roată verticală. De la axul roţii hidraulice, prin intermediul unor roţi dinţate din lemn mişcarea se transmite la axul pietrei mobile a râşniţe. Desigur că – faţă de râşniţa manuală – omul a mai îmbunătăţit instalaţia punând un coş pentru turnat cereale etc.
Pe râurile mari (Siret, Dunăre) s-au folosit mult timp mori de măcinat plutitoare, care reuneau pe o platformă două mori, pentru creşterea productivităţii. Există documente care atestă exportul de mori plutitoare din Ţara Românească în Imperiul Otoman.
Morile de măcinat cu roată orizontală. Roata cu făcaie este de dimensiuni mici; ea lucrează orizontal, jetul de apă venind pe un jgheab înclinat. Axul roţii antrenează roata mobilă de măcinat. Aceste mori sunt cunoscute încă de pe vremea dacilor, fiind răspândite în zona Tismana-Jiu-Hunedoara. Având un randament mic, o moară avea mai multe astfel de instalaţii puse în rând. Roata cu făcaie stă la baza construcţiei turbinei Pelton.
Pivele hidraulice funcţionează asemănător celor manuale, numai că forţa necesară este obţinută de la roata hidraulică. Se observă că pe axul roţii hidraulice sunt încastrate nişte opritoare (numite măsele), care în cursul mişcării de rotaţie ridică pisălogul (ciocanul) şi apoi îi dau drumul în piuă. Pivele hidraulice erau utilizate foarte mult la baterea postavului în curent de apă (caldă sau rece).
Şteampurile aurifere erau instalaţii folosite la măcinarea minereului aurifer într-un jgheab prin care curgea un şuvoi de apă. Măcinarea se făcea cu nişte ciocane care erau ridicate cu ajutorul măselelor montate pe axul roţii (la fel ca la pive) şi apoi cădeau liber şi striveau minereul.
Dârstele hidraulice au fost întrebuinţate în sudul Transilvaniei, sudul Moldovei, nordul Munteniei şi în arealul Munţilor Apuseni pentru întins şi scămoşat ţesăturile din lână (postav). Materialul se învârtea pe un ax şi era udat cu apă caldă. Când ajungea la jumătate din grosime, se trecea prin faţa unei scânduri cu cuie care agăţa ţesătura şi o scămoşa, astfel că aceasta – în secţiune – devenea mai poroasă şi mai aspectuoasă.
Vâltorile se mai întâlnesc şi astăzi în gospodăriile ţărăneşti de la munte. Sunt instalaţii foarte simple, folosite pentru spălatul ţesăturilor groase (lână). În ceea ce priveşte structura, ele au un coş din scânduri de lemn sau împletit din nuiele, de formă tronconică, cu baza mare în sus. În coş se pune materialul de spălat. Pe un jgheab, în partea superioară, se aduce apa. Funcţionarea se bazează pe formarea vârtejului într-un curs de apă atunci când şuvoiul întâlneşte un obstacol (materialul).
2. Tehnologii tradiţionale care folosesc energia mecanică a vântului
Energia eoliană este energia mecanică a maselor de aer aflate în mişcare în atmosferă. Vântul este, de fapt, o consecinţă a iluminării atmosferei de către Soare. Se ştie că lumina Soarelui nu cade uniform asupra diferitelor regiuni ale Pământului, făcând ca unele părţi ale atmosferei să fie încălzite mai mult decât altele. Deoarece aerul cald este mai uşor decât aerul rece şi are tendinţa să se ridice, masele de aer se deplasează în funcţie de aceste grade diferite de încălzire. Aproximativ 2% din energia luminii solare, care cade pe suprafaţa Pământului, se regăseşte în energia cinetică a vânturilor. La rândul său, această energie se pierde atât prin frecare cu suprafaţa Pământului, cât şi prin însăşi deplasarea maselor de aer.
Corăbiile cu pânze. Ideea folosirii energiei vântului se pierde în preistoriei, când au fost construite primele nave cu vele. Egiptenii au construit şi folosit nave cu pânze cu cel puţin 4000 de ani în urmă. Spre sfârşitul secolului al XV-lea, Spania şi Portugalia au fost cele mai mari puteri ale lumii în ceea ce priveşte flota maritimă comercială şi militară. Navele erau prevăzute cu cârmă pentru schimbarea direcţiei de deplasare, iar pânzele se orientau după direcţia vântului.
Morile de vânt. Pe uscat, folosirea vântului a fost mult mai limitată decât pe apă. Morile de vânt îşi au originea în Persia, unde serveau la irigat şi la măcinatul cerealelor, răspândindu-se apoi în Egipt şi China. În Europa, se întâlnesc în jurul anului 1150, fiind folosite la măcinat, la baterea postavului, la acţionarea foalelor de suflat din potcovării şi din puţurile de mine, la tăierea lemnului. Olandezii le-au întrebuinţat pe scară largă la drenări şi la secări de mlaştini. Aceste mori se întâlnesc în zone cu vânturi permanente.
Principiul de funcţionare a unei astfel de mori constă în transformarea mişcării orizontale a maselor de aer în mişcare de rotaţie cu ajutorul unei elice mari cu palete (aripi) din lemn şi pânză, montate pe un ax. Captatoarele energiei eoliene sunt cele 4, 6 sau 12 aripi, care se rotesc după principiul moriştii. Reglarea lor după viteza vântului se face întinzând mai mult sau mai puţin pânza pe suprafaţa aripilor. Strângând pânza complet, vântul trece printre barele scheletului de lemn fără să determine învârtirea elicei.
După modul în care este construită, moara de vânt există în două variante: moara olandeză şi moara cu casa mobilă. Moara olandeză are casa fixă şi doar partea superioară a morii (“căciula”) cu ansamblul paletelor se orientează după vânt; moara cu casa mobilă este amplasată pe o sanie mobilă, care este rotită – pentru orientarea paletelor pe direcţia vântului – cu ajutorul animalelor.
Este interesant de remarcat că, pentru o lungă perioadă de timp, morile au suferit prea puţine transformări din punctul de vedere al construcţiei. Mai târziu, popoarele nordice (norvegienii) au construit mori de vânt cu axul vertical şi palete captatoare de o formă specială. Astăzi – urmare a crizei energetice mondiale – energia vântului este transformată în energie electrică cu ajutorul generatoarelor eoliene.

PRODUCEREA  ENERGIEI  ELECTRICE  FOLOSIND
DIVERSE  SURSE  DE  ENERGIE  PRIMARĂ
Producerea energiei electrice folosind surse de energie primară
Electricitatea este o formă de energie universală (poate fi transformată în orice formă de energie şi invers), care a fost descoperită la sfârşitul secolului al XVIII-lea. Energia electrică:

• poate fi obţinută din surse convenţionale şi neconvenţionale, furnizoare de energie mecanică, energie chimică, energie termică;
• este utilizată de consumatori diverşi: pentru iluminat, pentru instalaţii industriale (care funcţionează pe bază de motoare electrice), în transporturi, în industria metalurgică, în chimie etc.;
• nu poate fi înmagazinată (se consumă simultan cu producerea sa).

Obţinerea energiei electrice, atât din sursele convenţionale, cât şi din cele neconvenţionale, se face în instalaţii complexe numite centrale electrice.
După sursa de energie primară folosită pentru obţinerea electricităţii, aceste centrale sunt clasificate aşa cum este reprezentat în schema de mai jos.
În zilele noastre se caută permanent noi surse de energie, deci clasificarea făcută este perfectibilă. Centralele electrice cele mai răspândite în lume sunt centralele termoelectrice cu combustibili fosili, centralele hidroelectrice şi centralele nucleare, acestea având şi cea mai mare pondere în producerea energiei electrice.

• Centralele hidroelectrice (CHE). Principiul de funcţionare

Resursele energetice ale cursurilor de apă au fost utilizate încă  din Antichitate în scopul producerii de energie mecanică pentru mori, irigaţii, etc. La începutul secolului al-XX-lea a fost iniţiată amenajarea în ritm susţinut a potenţialului hidrografic pentru producerea de energie electrică.
Centralele hidroelectrice exploatează debitele râurilor mari sau căderile foarte mari de apă pe râurile repezi. Principiul lor de funcţionare constă în transformarea energiei potenţiale a apei captate în lacuri de acumulare în energie mecanică.
Din  lacul de acumulare, prin conducta forţată, apa cade pe paletele unei turbine hidraulice, rotindu-i axul. Acesta antrenează generatorul electric, care transformă energia mecanică în energie electrică. Transformatorul are rolul de a ridica tensiunea la valori de sute şi mii de KV, deoarece , pentru a transporta energia la consumatori, la distanţe mari, pe liniile de înaltă tensiune, diametrul conductorilor liniei trebuie să fie cât mai mic (diametrul conductorului este invers proporţional cu valoarea tensiunii).

• Centrale termoelectrice (CTE). Principiul de funcţionare

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, ideile lui Carnot şi termodinamica elaborată pe baza acestora au dus la crearea turbinelor cu abur, de importanţă majoră pentru  producerea energiei electrice.
Cazanul în care se produce aburul este format dintr-o reţea de ţevi prin care circulă apă specială, preparată chimic. In focarul cazanului se arde un amestec combustibil format din praf de cărbune (păcură sau gaz metan) şi aer încălzit.
În procesul arderii se dezvoltă gaze arse cu temperaturi foarte ridicate care circulând printre ţevile cazanului, vaporizează apa. Aburul obţinut are o temperatură de 300 – 400 °C şi o presiune de 100 – 120 atmosfere. Intrând în turbină, se destinde până la o presiune mică, producând lucrul mecanic şi punând în mişcare rotorul turbinei. Pe axul turbinei este montat un generator electric, care transformă energia mecanică în energie electrică, o trimite la transformator, apoi în reţeaua de distribuţie. Aburul rezultat de al turbină este direcţionat către o instalaţie numită condensator, unde este răcit şi condensează . Condensatorul, provenit din abur, se reintroduce în instalaţia de alimentare a cazanului.
În procesul arderii combustibilului se obţine o cenuşă care se depozitează în locuri speciale. Gazele arse care au cedat căldura se vor elimina prin coş.
Centralele pe combustibili fosili au pondere mare în ţările bogate în astfel de resurse (SUA, Anglia, Germania, Rusia, China).
De regulă, centralele pe cărbune se amplasează lângă sursa de combustibil. În România, ponderea cea mai mare în producerea energiei electrice o au centralele pe cărbune, păcură şi gaz metan (combustibili fosili).

• Centralele nucleare (CNE). Principiul de funcţionare

Centrala nuclearoelectrică este un ansamblu de instalaţii şi construcţii reunite în scopul producerii energiei electrice pe baza folosirii energiei nucleare.
Obţinerea energiei nucleare se bazează pe  reacţia de fisiune  (descompunere)  nucleară în lanţ. Instalaţia care asigură condiţiile de obţinere şi menţinere a reacţiei în lanţ, este  reactorul nuclear. În principiu, reactorul se compune dintr-o parte centrală  numită zonă activă, în care are loc reacţia de fisiune şi se dezvoltă căldura de reacţie.
Zona activă conţine:

• combustibilul nuclear  alcătuit din izotopi fisionabili (U235, Pu 239) şi materiale fertile (U238, U232);
• moderatorul (apa grea), care are rolul de a încetini viteza neutronilor rapizi, astfel ca reacţia să fie controlabilă;
• barele de control  captează neutronii realizaţi din reacţia de fisiune;
• agentul de răcire,  care preia căldura dezvoltată în zona activă şi o cedează apei în  schimbătorul de căldură;

În schimbătorul de căldură,  apa se vaporizează şi devine agentul producător de lucru mecanic în turbină. Lucrul mecanic este transformat de generator în energie electrică.
Combustibilul, moderatorul şi agentul de răcire formează aşa numita  filieră a reactorului termic care determină caracteristicile specifice CNE.
În România, a intrat în funcţiune pe 2 decembrie 1996, centrala nucleară de la Cernavodă , care funcţionează cu apă grea ca moderator (fabricată la Uzina de apă grea de la Turnu Severin ) şi foloseşte uraniu îmbogăţit. Centrala de la Cernavodă se bazează pe sistemul canadian CANDU şi are o putere instalată de 706 MW (megawaţi) în prezent.
Avantajele  şi dezavantajele   centralelor  nuclearoelectrice
Energia electrică produsă în CNE este mai ieftină decât cea produsă în centralele termoelectric, poluarea atmosferei este mai redusă (în cazul asigurării securităţii), dar construcţia unei centrale nucleare presupune investiţii mari şi tehnologii pretenţioase.
Securitatea centralelor nuclearoelectrice
În regim de funcţionare normală, cantităţile de substanţe radioactive eliberate de centrala nucleară sunt nesemnificative. Pericolul specific, pentru populaţie şi mediul ambiant, constă în eliberarea necontrolată de substanţe radioactive. Sistemele tehnice de securitate sunt destinate să limiteze distrugerile zonei active a reactorului.

• Centrale eoliene

Centralele  eoliene folosesc energia maselor de aer în mişcare; această formă de energie este cunoscută şi folosită încă din antichitate.
Centralele eoliene au puteri mici (zeci sau sute de KW) şi sunt construite în ţări cu condiţii de circulaţie permanentă a curenţilor de aer, în zonele izolate de sistemul energetic. Astfel de centrale se întâlnesc în: Italia, Franţa, Germania, Danemarca, SUA, etc.

• Centralele solare

Din punct de vedere tehnic sunt experimentate în prezent două sisteme de conversie a energiei solare:

• sistemul termodinamic transformă energia solară în căldură, utilizând-o într-o centrală electrică clasică. Centrala solară se amplasează în zone geografice cu insoleere (radiaţie solară puternică pe durata mare a zilei) importantă. O centrală solară se compune din:  captatori solari, câmpuri de oglinzi, instalaţii de încălzire şi supraîncălzire.
• sistemul fotovoltaic  transformă energia solară în curent continuu.

Conversia fotovoltaică cu ajutorul fotocelulelor  pe bază de siliciu  a fost pusă la punct în jurul anilor 1960 – 1970. Procedeul este utilizat la producerea energiei electrice  necesare funcţionării motoarelor rachetelor spaţiale şi a aparatelor cu care sunt dotaţi sateliţii ce se rotesc în jurul Pământului. Randamentul acestor centrale este slab (10 – 15 %).                             
Instalaţiile electrice şi mediul înconjurător
Creşterea  consumului de energie primară are drept consecinţă creşterea poluării mediului ambiant (aer, apă, sol). Sursele de producere a energiei electrice  sunt prevăzute cu mijloace de limitare a poluării  mediului înconjurător.
În România , funcţionează Programul de monitorizare a factorilor de mediu,  care cuprinde aproximativ 600 de analize (aer, apă, sol, depuneri, probe alimentare), ţara noastră fiind parte la Convenţia internaţională privind protecţia mediului  împotriva oricărui fel de poluare.

Un progres global

Motorul cu abur este un motor termic cu ardere externă, care transformă energia termică a aburului în lucru mecanic. Aburul sub presiune este produs într-un generator de abur prin fierbere şi se destinde într-un agregat cu cilindri, în care expansiunea aburului produce lucru mecanic prin deplasarea liniară a unui piston, mişcare care de cele mai multe ori este transformată în mişcare de rotaţie cu ajutorul unui mecanism bielă-manivelă. Căldura necesară producerii aburului se obţine din arderea unui combustibil sau prin fisiune nucleară.
Motoarele cu abur au dominat industria şi mijloacele de transport din timpul Revoluţiei industriale până în prima parte a secolului al XX-lea, fiind utilizate la acţionarea locomotivelor, vapoarelor, pompelor, generatoarelor electrice, maşinilor din fabrici, utilajelor pentru construcţii (excavatoare) şi a altor utilaje. A fost înlocuit în majoritatea acestor aplicaţii de motorul cu ardere internă şi de cel electric.



Motorul diesel este un motor cu ardere internă în care combustibilul se aprinde datorită temperaturii ridicate create de comprimarea aerului necesar arderii, şi nu prin utilizarea unui dispozitiv auxiliar, aşa cum ar fi bujia în cazul motorului cu aprindere prin scânteie.Numele motorului a fost dat după inginerul german Rudolf Diesel la sugestia soţiei sale, Martha Diesel, care în 1895 îl sfătuieşte cu: Nenn ihn doch einfach Dieselmotor! („numeşte-l pur şi simplu motor Diesel!”),^[1] uşurînd astfel lui Diesel căutarea după denumirea motorului, pe care l-a inventat în 1892 şi l-a patentat pe 23 februarie 1893. Intenţia lui Diesel a fost ca motorul său să utilizeze o gamă largă de combustibili, inclusiv praful de cărbune. Diesel şi-a prezentat invenţia funcţionând în 1900 la Expoziţia Universală (World's Fair) având drept combustibil ulei de alune (vezi biodiesel).Un motor electric (sau electromotor) este un dispozitiv electromecanic ce transformă energia electrică în energie mecanică. Transformarea în sens invers, a energiei mecanice în energie electrică, este realizată de un generator electric. Nu există diferenţe de principiu semnificative între cele două tipuri de maşini electrice, acelaşi dispozitiv putând îndeplini ambele roluri în situaţii diferite.Majoritatea motoarelor electrice funcţionează pe baza forţelor electromagnetice ce acţionează asupra unui conductor parcurs de curent electric aflat în câmp magnetic. Există însă şi motoare electrostatice construite pe baza forţei Coulomb şi motoare piezoelectrice.Majoritatea motoarelor electrice funcţionează pe baza forţelor electromagnetice ce acţionează asupra unui conductor parcurs de curent electric aflat în câmp magnetic. Există însă şi motoare electrostatice construite pe baza forţei Coulomb şi motoare piezoelectrice.


 Un motor cu reacţie este un motor care eliberează un jet rapid de fluide pentru a genera contrapresiune în conformitate cu a treia lege a mişcării a lui Newton. Această definiţie largă include turboreactoare, turbopropulsoare, turboventilatoare, pulsoreactoare, statoreactoare şi motoare rachetă, dar de obicei se referă la o turbină cu gaze folosită pentru a produce un jet de gaze de mare viteză în scopul propulsiei.





Energia nucleara a debutat cu desoperirea radiatiilor ionizate, care au constituit doar o curiozitate de laborator, cunoscuta numai catorva initiati. Descoperirea radioactivitatii artificiale si apoi aceea a fisiunii uraniului, in deceniul al patrulea al acestui secol, au dat un puternic imbold cercetarilor de fizica nucleara. Pentru marele public, energia nucleara a iesit insa din anonimat abia dupa aruncarea celor doua bombe nucleare in 1945 asupra Japoniei. Aceasta sursa de energie – energia nucleara – a fost adusa la cunostinta omenirii prin forta distructiva si va fi multa vreme privita cu teama si suspiciune, intampinand destule obstacole in drumul dezvoltarii ei in scopuri pasnice. De aceea se impune familiarizarea maselor largi cu problema nucleara, atat cu partile bune, cat si cu pericolele poluarii radioactive, astfel incat deciziile sa fie luate cunoscandu-se toate datele problemei!

Energia nucleara

Energia nucleara se bazeaza pe reactii nucleare.

Reactiile nucleare – sunt transformarile suferite de nucleele atomilor unor substante, cand sunt bombardate cu particule alfa, beta si neutroni.
a) daca energia de reactie Q mai mica decat 0, avem reactii endoenergetice, care se petrec numai cu absorbtia unei parti din energia cinetica a particulelor incidente.
b) daca energia de reactie Q mai mare decat 0, avem reactii exoenergetice, in care se elibereaza energie nucleara sub forma de energie cinetica, se mai numesc si reactii exoterme, deoarece se elibereaza energie si sub forma de caldura.

Intr-o reactie nucleara numarul de nucleoni care intra in reactie, este egal cu numarul de nucleoni rezultati din reactie. In 1934 Enrico Fermi a studiat reactii pe nuclee grele, la bombardarea acestora cu neutroni. In experientele lor Joliot Curie si Savitch, stimulati de Fermi au gasit printre produsii derivati un element beta- activ, pe care l-au luat drept un izotop al radiului. Otto Hahn si F. Strassman au incercat sa identifice acest izotop, gasind spre surprinderea lor ca activitatea Beta- trebuie sa apartina unui izotop de bariu si nu se lasa identificat ca radiu. in publicatia lor (ianuarie 1939) Hahn si Strassman trageau de aici concluzia, ca la bombardarea cu neutroni lenti nucleul de uraniu se scinda in doua fragmente, aproximativ egale ca marime, eliberandu-se in acest proces caldura si neutroni.
Termenul de energie nucleara este folosit in doua contexte:
– la nivel microscopic, energia nucleara este energia asociata fortelor de coeziune a nucleonilor data de interactiunea tare a protonilor si neutronilor din nucleele atomice.
– la nivel macroscopic prin energie nucleara se intelege energia eliberata prin reactiile de fuziune nucleara din stele si din bombele cu hidrogen, respectiv cea eliberata prin fisiune nucleara in bombele atomice si in aplicatiile civile (centrale nucleare).
De-a lungul erei nucleare, energia nucleara a fost folosita in diverse scopuri, mai mult sau mai putin constructive, iar unele dintre acestea au dat nastere la anumite incidente.

Turbină cu gaze

Schema funcţionării unei turbine cu gaze cu compresor axial.

O turbină cu gaze este o turbină termică, care utilizează căderea de entalpie a unui gaz sau a unui amestec de gaze pentru a produce prin intermediul unor palete care se rotesc în jurul unui ax o cantitate de energie mecanică disponibilă la cupla turbinei.^[1][2] Turbina cu gaze mai este cunoscută şi sub denumirea de instalaţie de turbină cu gaze (ITG).
Din punct de vedere termodinamic o turbină cu gaze funcţionează destul de asemănător cu motorul unui automobil. Aerul din atmosferă este admis într-un compresor cu palete, unde este comprimat, urmează introducerea unui combustibil, aprinderea şi arderea lui într-o cameră de ardere. Gazele de ardere se destind într-o turbină, care extrage din ele lucrul mecanic, iar apoi sunt evacuate în atmosferă. Procesul este continuu, iar piesele execută doar mişcări de rotaţie, ceea ce pentru o putere dată conduce la o masă totală a instalaţiei mai mică. Ca urmare, turbinele cu gaze s-au dezvoltat în special ca motoare de aviaţie, însă îşi găsesc aplicaţii în multe alte domenii, unul dintre cele mai moderne fiind termocentralele cu cicluri combinate abur-gaz.

 

Istoric

Dezvoltarea turbinelor cu gaze este de dată mult mai recentă decât a turbinelor în general, şi de dată mai recentă decât a turbinelor cu abur.
În 1791 englezul John Barber a brevetat prima adevărată turbină cu gaze, turbină care avea principalele elemente din turbinele cu gaze moderne.^[3] În 1872 Dr. F. Stolger din Germania a construit prima turbină cu gaze, care însă n-a funcţionat niciodată independent.^[3]
În 1903 norvegianul Ægidius Elling a construit prima turbină cu gaze funcţională, care a produs lucru mecanic, eveniment important, luând în considerare lipsa de cunoştinţe de aerodinamică a vremii. Turbina sa a reuşit să producă o putere de 11 cai putere, foarte mult pentru zilele respective. Din turbina sa s-a inspirat Frank Whittle.
În 1914 Charles Curtis a realizat prima aplicaţie practică a unei turbine cu gaze.
În 1918 General Electric, unul din cei mai mari producători, inclusiv din zilele noastre, îşi începe producţia de turbine cu gaze.

Turboreactor RD-500, clonă a Rolls-Royce Nene, fabricat în URSS.

În 1930 englezul Frank Whittle brevetează proiectul unei turbine cu gaze pentru propulsia avioanelor (motor cu reacţie).^[4][5] Realizarea practică a acestui proiect s-a făcut însă abia în anul 1937. Compresorul acestui motor era de tip centrifugal, şi pe baza lui s-a dezvoltat motorul Rolls-Royce Welland, care a echipat avionul Gloster Meteor.
În 1936 Hans von Ohain şi Max Hahn dezvoltă în Germania un motor cu reacţie bazat pe un brevet propriu.^[5][6] Compresorul acestui motor era de tip axial, şi pe baza lui s-a dezvoltat motorul Junkers Jumo 004 care a echipat avionul

F-1 (motor de rachetă)

F-1 este un motor de rachetă dezvoltat de Rocketdyne şi utilizat la racheta Saturn V. Cinci motoare F-1 au fost folosite în prima etapă S-IC la fiecare rachetă Saturn V, rachetă care a servit ca vehiculul de lansare principal în cadrul programului Apollo. F-1 este în continuare cel mai puternic motor unicameral de rachetă cu combustibil lichid^[1]. RD-170 are tracţiune mai uşoară, folosind un grup de patru camere de ardere mai mici şi duze^[2].

Ziua mondiala a alimentatiei - 16 october

 Surs :http://florinrosoga.ro/blog/obiceiuri-alimentatie-sanatoasa/

Cele 17 Obiceiuri de Bază Pentru O Alimentație Sănătoasă

Ca o fază naturală a evoluției noastre personale, cred că trebuie să fim preocupați și de oalimentatie sanatoasa. Degeaba facem mișcare, brain fitness, meditație etc dacă nu acordăm puțină atenție la ce și cum mâncăm. Riscăm să ne otrăvim singuri. La propriu.

Fiind un subiect destul de important pt mine și căruia nu i-am acordat atenție ani buni de zile (chiar am exagerat cu obiceiuri alimentare proaste), l-am abordat în ultima perioadă cu maximă importanță.

Așa că după o perioadă de documentare intensă din ultima vreme, am ajuns la câteva idei de obiceiuri pozitive pe care ar trebui sa se bazeze o alimentație sănătoasă.

Acestea sunt de altfel obiceiuri pe care le consider de bază pentru oricine e interesat de un stil de viață sănătos. Înainte de a începe, îți recomand să le iei așa cum sunt, sfaturi, iar dacă ai o problemă medicală să apelezi întâi la sfatul unui medic.

Suplimentar, vezi care le poți implementa și care nu. Unele ar fi super să le implementezi cât mai rapid (de ex. micul dejun), altele poate nu îți este așa ușor, în funcție de stilul de viață (de ex. proporția dintre alimentele proaspete și cele procesate îți va cere timp să o pui la punct).

După ce ani de zile poate ai neglijat aspectul alimentației sănătoase, nu e o idee bună să schimbi de mâine totul. Ia-o încet, cu un singur obicei pe rând. După ce a devenit parte naturală a ta, treci la următorul ș.a.m.d.

17 obiceiuri ca să ai o alimentatie sanatoasa

1. Combinarea corectă a alimentelor

Asta a fost de fapt principala mea preocupare pe parte de alimentație sănătoasă: să învăț să combin corect alimentele pentru a-mi ajuta organismul să le digere mai ușor și ca să mențin o stare bună de energie.

Putem combina carnea, cerealele, legumele pastele etc în orice fel? Dacă nu, de ce? Care sunt regulile de bază? Ei bine, există câteva reguli destul de simple în acest sens. Și le voi detalia, însă într-un articol dedicat, ca să nu lungesc prea mult textul de aici.

2. Micul dejun este esențial pentru o alimentatie sanatoasa

Regulă de bază pe care probabil ți-o va confirma orice doctor, nutriționist sau un simplu om bătrân: “Nu sări peste micul dejun”. Mă repet – “Nu sări peste micul dejun“. Niciodată.

Micul dejun îți oferă energia de dimineața – când ești cel mai productiv – și dă tonul zilei. De altfel mesele în general ar trebui luate atunci când avem nevoie de energie suplimentară. Dacă vrei să sari peste o masă, mai bine renunți la cină.

Mama mea obișnuia să-mi spună când eram mic un proverb știut din bătrâni – “masa de dimineață o mănânci toată, cea de la amiază o împarți cu un prieten, iar cea de seară o lași altora“.

Mai multe informații despre beneficiile micului dejun aici (sub foto este o galerie de imagini – dai click pe ele, iar în dreapta apar explicațiile).

3. Mestecatul mâncării

Una dintre cele mai frecvente greșeli legate de nutriție, generată și de stilul de viață fast-food este “înfulecatul” în grabă și tratarea meselor ca pe o obligație. Problema vine din faptul că în clipa în care mâncarea este mestecată, în gură sunt secretate o serie de enzime care încep practic digestia alimentelor. Dacă “înfuleci“, acest proces nu mai are loc.

Suplimentar, mestecarea corectă transformă mâncarea din bucăți, într-un bol alimentar, care alunecă în jos înspre aparatul digestiv și care este mai ușor de digerat de către acesta. Astfel simplificăm munca întregului aparat digestiv și cantitatea de energie folosită pentru a descompune mâncarea în elementele componente.

4. Etichetele de la produse

Am început acum câteva luni să mă uit pe etichetele alimentelor ce le cumpăram. Vizam în special mezelurile, despre care am auzit sute de lucruri negative și prea puține pozitive. Am rămas surprins să constat că într-unele mezeluri, de exemplu, cantitatea de carne efectivă era sub 50%.

Adică sunt mai multe elemente chimice adăugate suplimentar decât elementul de bază propriu-zis.

Citeam undeva că sunt folosite app. 15.000 de substanțe chimice adăugate în alimente: coloranți, zaharuri, grăsimi, suplimente nutritive, emulsificatori, agenți de îngroșare, stabilizatori, etc. O să revin pe subiect, pe moment îți recomand să acorzi atenție unor substanțe precum aspartamul, coloranții artificiali, Acesulfame K (E950) sau glutamatul monosodic. Suplimentar încearcă să incluzi alimente cu un mai scăzut conținut de sare, zahăr sau grăsimi.

Ce îți recomand aici este ca deocamdată cel puțin să citești etichetele produselor pe care le cumperi. Înțelegi ce au băgat acolo sau ai nevoie de un dicționar/ghid? Dacă nu prea pricepi ce substanțe sunt acolo, ți se pare normal să nu ai habar ce a fost băgat în acele alimente?

Pune mâna, caută pe internet despre substanțele care se află în salamul ce-l ai în frigider. Poate e totul Ok. Sau poate constați că unele dintre ele generează boli precum… (te las să descoperi singur).

5. Nu exagera cu apa, în timp ce mănânci

Prea multe lichide în timpul mesei duce la diluarea enzimelor digestive, care automat duce la îngreunarea digestiei – durează mai mult, consumă mai multă energie.

Recomandarea este ca în timpul mesei să nu exagerăm cu băutul apei, sucurilor și lichidelor în general. De preferat la 20-30 de minute înainte/după masă (asta nu înseamnă să ții setea, ci să nu exagerezi).

6. Consumarea fructelor

Regula de bază pe care am învățat-o legat de fructe – și care mi se pare încă dificil de implementat – este că fructele e bine să nu fie amestecate cu alte alimente și consumate singure. Sunt printre cele mai rapid digerate alimente, suplimentar ele fermentează intens în stomac.

În cazul în care ai mâncat ceva greu înainte și care durează până când va fi digerat (să zicem carne grasă), va dura o vreme până carnea e digerată, timp în care fructele vor aștepta în stomac și vor fermenta în continuare. Asta duce la balonare și alte chestii neplăcute.

Pe scurt fructele ar trebui să fie la ceva distanță de celelalte mese. Sau să constituie o masă în sine.

7. Alimente proaspete vs. alimente procesate 

 sursa foto

Cât din alimentația ta este alimente procesate și cât e formată din alimente proaspete sau măcar neprocesate? Suplimentar nu știi cum au fost procesate, ci speri că totul e OK.

De obicei cele procesate au cantități mari de zahăr, grăsimi, sare, conservați, aditivi și alte “chestii” (vezi partea cu cititul etichetelor). Mănânci 75% alimente procesate și 25% proaspete? Așa crezi că ar trebui să fie proporția?

8. Masa de seară

În ultima vreme, ocazional am sărit peste cină. Oricum, masa de seară trebuie să fie lejeră și pe cât posibil la ceva distanță de ora de culcare, astfel încât aparatul digestiv să aibă suficient timp să-și facă treaba.

Cum spuneam și la micul dejun, mesele ar trebui luate în acele momente ale zilei când avem nevoie de energie suplimentară, iar noaptea nu e cazul. De fapt, poate fi cazul, dar acea energie sunt sigur că o vom avea și fără o cină copioasă.

Suplimentar, atenție la cât alcool bei seara, atenție și la cafeină, țigări și alimente grase. Uite câteva informații suplimentare pe subiect aici sau aici.

9. Ora de culcare

Vezica biliară funcționează optim între orele 23 și app. 2, când elimină toxinele. Nu exagera cu culcatul târziu, sistemul digestiv va protesta.

10. Ține cont de ce-ți spune corpul tău

E vorba de a ține cont de ceea ce îți spune corpul tău: simți că ai mâncat mult? Oprește-te. Că ai mâncat cam dulce? Las-o mai moale pe moment cu dulciurile.

Corpul ne transmite astfel de semnale, trebuie doar să le ascultăm.

11. Când mănânci păstrează o stare emoțională pozitivă

Ideea este de a menține – pe cât posibil – o stare emoțională pozitivă atunci când mănânci. Nu e indicat să mănânci când ești furios sau pe paleta de emoții negative. Dacă ești stresat încearcă să te liniștești puțin – fă câteva respirații ample, ieși să te plimbi puțin sau fă ceva ce te binedispune.

Suplimentar apare problema mâncatului emoțional – ești nervos și te pui pe mâncat. O anumită emoție o asociezi cu mâncatul și treptat te trezești că ai ajuns la obezitate.

Personal nu am avut problema asocierii emoțiilor cu mâncarea, când am emoții negative nu-mi prea arde să mănânc. Mai degrabă mi se face sete. Câteva informații în plus găsești aici sau aici.

12. Temperatura alimentelor

Nici gheață, nici fierbinte. Fierbinte e puțin probabil că vei mânca deoarece te arzi, așa că mai rămâne partea cu mâncarea prea rece.

13. O cană de apă dimineața

Este un obicei pe care mi l-am format în ultimii ani și a devenit reflex, parte a rutinei de dimineață. Imediat ce mă trezesc, beau o cană cu apă (2-300 ml). Îți recomand ca iarna să o lași să fie puțin călduță. Eventual poți stoarce puțină lămâie.

Apa călduță parcurge traseul digestiv și curăță intestinele de ceea ce a rămas acumulat din ziua precedentă.

14. Redu consumul anumitor alimente

Aici intră carnea roșie, alimentele rafinate, cele prăjite, lactatele și mezelurile. Nu vorbim de a renunța complet la ele, ci de a reduce cantitatea lor și de a consuma mai multe alimente proaspete, legume și fructe.

15. Cafeaua, alcoolul, fumatul și o alimentatie sanatoasa

Cafeaua și alcoolul ar trebui ținute sub control. Eu beau 1-2 cafeluțe pe zi, una dimineața și una la amiază. Cea de amiază am de gând să o elimin, va rămâne cea dis-de-dimineață.

Seara obișnuiesc să beau un pahar de vin, vara poate o bere. Depinde de tine cât consumi. Legat de fumat, îți recomand să renunți la țigări.

16. Bea suficientă apă pe parcursul zilei

Sfatul clasic de a consuma zilnic lichide. Aici intră nu doar apa, ci și alte lichide pe care le poți consuma de-a lungul zilei – ceaiuri, sucuri, fresh-uri. Cantitatea recomandată variază, eu mi-am propus să beau 6-8 pahare pe zi.

Am rămas surprins să văd câtă apă bea băiatul meu. Toată ziua “mami/tati mi-e sete”. Bea puțin și continuă joaca. Copiii își ascultă corpul, când le este sete pur și simplu beau apă. Ascultă-ți și tu semnalele transmise de corp, iar când îți este sete, bea apă.

17. Scade consumul de mezeluri

Sau renunță complet la ele și înlocuiește-le cu alte alimente. Uită-te singur pe etichete și o să vezi cîte chestii sunt băgate în alimente în România (nu știu dacă în afară e la fel). Încearcă să consumi carne în neprocesată, în forma ei “originală” – să vezi fizic pulpa de pui sau pieptul etc. Nu te mai baza pe textul din etichetă care spune că este carne.

Caută, de curiozitate, cât e conținutul de carne dintr-un salam și cât e chimicale? Vei constata că de obicei carnea NU este majoritară. Deci nu e “salam de curcan” (cum zice pe etichetă), ci salam de chimicale cu 40% carne de curcan. Asta vrei să mănânci?

5 OCTOMBRIE ZIUA MONDIALA A EDUCATIEI

5 OCTOMBRIE ZIUA MONDIALĂ A EDUCAŢIEI WORLD

TEACHERS’ DAY JOURNEE MONDIALE DES ENSEIGNANTS

În 1994, UNESCO a inaugurat prima ZI MONDIALĂ A EDUCATORILOR, pentru a comemora semnarea, în 1966, a recomandării făcute de UNESCO şi ORGANIZAŢIA INTERNAŢIONALĂ A MUNCII privind condiţiile de muncă ale personalului didactic. Această zi se sărbătoreşte în data de 5 octombrie în peste 200 de ţări.
Tema propusă spre dezbatere în 2007 e următoarea: « Condiţii mai bune de lucru pentru educatori înseamnă condiţii mai bune de învăţat pentru elevi ».
De ce o zi consacrată cadrelor didactice - educatori, învăţători sau profesori?
Pentru că ei contribuie în mod esenţial la dezvoltarea unei ţări, asigurând transmiterea de cunoştinţe. Ei joacă, de asemenea, un rol civic de mare importanţă, contribuind la păstrarea coeziunii sociale.
UNESCO a creat această zi pentru a atrage atenţia anumitor guverne asupra condiţiilor rele de muncă în care cadrele didactice îşi desfăşoară activitatea, asupra salariilor mici ale acestora.
În această zi să le urăm învăţătorilor şi profesorilor noştri un sincer “LA MULŢI ANI !”, să le mulţumim pentru grija ce ne-o poartă, promiţându-le că vom fi mai ascultători şi vom învăţa mai bine.
Ziua educaţiei sau Ziua educatorilor?

În 1994, în data de 5 octombrie, UNESCO a inaugurat prima Zi Mondială a Educatorilor pentru a comemora semnarea, în anul 1966, a Recomandării făcute de UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii privind condiţiile de muncă ale personalului didactic. Prin urmare, UNESCO a creat această zi pentru a atrage atenţia anumitor guverne asupra condiţiilor rele de muncă în care cadrele didactice îşi desfăşoară activitatea, asupra salariilor mici ale acestora. În acest an, Ziua Mondială a Educatorilor va pune accentul pe necesitatea de a planifica o mână de lucru eficace în domeniul învăţământului, având în vedere deficitul de personal didactic calificat la nivel mondial. Aşadar, în întreaga lume, această zi, sărbătorită în peste 200 de ţări, este consacrată personalului didactic, celor care fac educaţia - educatori, învăţători, profesori, denumirea ei fiind World Teachers’ Day în engleză sau Journée Mondiale des Enseignants, în franceză. De ce în România această zi se numeşte Ziua mondială a educaţiei, ignorând şi deformând scopul pentru care a fost creată ? Probabil că pentru cei care au decis aşa doar ... educaţia contează, nu şi educatorii. Ca şi cum educaţia poate fi făcută fără educatori. Ca şi cum calitatea actului educativ nu ar depinde de condiţiile de viaţă şi de muncă ale celor care fac educaţia. Schimbarea accentului de pe om pe acţiunea înfăptuită de acesta dovedeşte că în România mentalităţile nu s-au schimbat. Sau poate, e o simplă problemă de ... traducere. Poate mai marii noştri nu ştiu să traducă World Teachers’ Day. Indiferent de motivele unei astfel de decizii în discordanţă cu hotărârea UNESCO, întrebarea esenţială rămâne: cum poate România să sărbătorească o Zi Mondială a Educaţiei în vreme ce în întreaga lume se sărbătoreşte Ziua Mondială a Educatorilor? Urmată de o altă întrebare, la fel de importantă: merită personalul didactic, educatorii să fie sărbătoriţi nu numai în întreaga lume ci şi în România?

CITATE DESPRE EDUCAŢIE

O şcoală în care profesorul nu învaţă şi el e o absurditate.
Constantin Noica - Jurnal filozofic

Şcoala cea bună e aceea în care şi şcolarul învaţă pe profesor.
Nicolae Iorga

Familia este şcoala în care eşti deopotrivă profesor şi elev.
Ioan Gyuri Pascu - În căutarea armoniei
educaţie

Educaţia nu este pregătirea pentru viaţă, educaţia este viaţa însăşi.
John Dewey

Lipsa de educaţie poate fi invocată până la 20, hai 25 de ani. După aceea, nici dacă singura locuinţă şi mamă ţi-ar fi maidanul, nu mai poţi invoca lipsa de educaţie. Vine o vreme când mintea proprie îţi este un educator suficient.

https://www.youtube.com/watch?t=3&v=TCO0N4fQCtU

SCOALA GIMNAZIALA ,, VASILE LUCACIU " CAREI

          Şcoala cu clasele I-VIII ,, Vasile Lucaciu" din Carei  a fost la început Şcoală Civilă Maghiară de Stat care s-a transformat în anul 1919 în Gimnaziu Românesc de Stat. La 1 septembrie 1923 ia naştere Liceul ,, Vasile Lucaiu" pe frontispiciul căruia este aşezat numele marelui patriot Vasile Lucaciu ca o recunoaştere a meritelor sale în afirmarea identităţii naţionale. Începând cu anul şcolar 1929-1930 s-a înfiinţat secţia germană.

          Acestă instituţie de învăţământ a reprezentat o şansă pentru întreaga zonă Carei în şcolarizarea copiilor la nivel liceal şi trecerea  unora spre învaţământul superior, unii dintre absolvenţi devenind personalităţi ale culturii româneşti.

      În anul 1948, în urma Reformei Învăţamântului, procesul instructiv-educativ este reorganizat şi ia fiinţă Şcoala Medie Mixtă. La 1 septembrie 1962 Liceul ,,Vasile Lucaciu" se transformă în Şcoală Generală Nr.2 cu predare în limba română şi limba maghiară. Şcoala era încadrată cu 50 de profesori care asigurau procesul instructiv-educatic pentru 570 elevi organizaţi în 21 de clase. În 1993 prin Hotărâre ministerială şcoala primeşte din nou numele marelui patriot numindu-se Şcoala cu clasele I-VIII ,, Vasile Lucaciu" Carei, nume care ne onorează.

sursa 

https://sites.google.com/site/scoalavasilelucaciucarei/

Szabalyok az info laborban.

A számítógépterem használatának általános szabályai
1.Fegyelmezetten közlekedj a teremben! Tilos rohangálni, lökdösődni.
2.A munkakörnyezetedet tartsd tisztán, rendben!
3. Tilos a teremben ételt, italt fogyasztani, rágózni!
4. A terem főkapcsolóját csak tanár kezelheti.
5. Az eszközök esetleges meghibásodását, működési zavarát haladéktalanul jelentsd a tanárodnak!
6. A számítógépet bekapcsolni, kikapcsolni csak a tanár engedélyével szabad.
7. Számítógépes adathordozót (pl.: flopit, CD-t, pendrive-t) csak a tanár tudtával vihetsz be a terembe, és használni is csak a tanár engedélyével lehet.
 8. Programot futtatnod is csak a tanár utasítására szabad.
9. Csak a megadott helyen lévő állományokat használhatod, és csak a megadott helyre mentheted munkáidat.
10. A programok beállításait, látható felületét is csak tanári utasításra változtathatod meg.
11. A számítógépben és programjaiban történő szándékos károkozás kárfelelősséget vonhat maga után.